Raport Eurostat: Cât de expuși la sărăcie sunt copiii României. Rolul educației părinților în țara noastră

Publicat: 27/02/2013, 15:21
Actualizat: 31/07/2014, 11:35

Copiii sunt cei mai expuși cetățeni ai Uniunii Europene, atât la sărăcie, cât și la excluziune socială, iar copiii din România sunt într-una dintre cele mai grave situații din spațiul comunitar, potrivit celui mai recent raport Eurostat, dat marți publicității.

În 2011, spre exemplu, 27% dintre persoanele de până la 18 ani din Uniunea Europeană erau expuse unui risc mare de sărăcie sau excluziune. Prin comparație, rata adulților a fost de 24%.

În cele mai multe state ale Uniunii Europene, copiii sunt afectați de cel puțin una dintre formele de sărăcie sau excluziune socială. Aceste forme sunt: persoane aflate în pragul sărăciei (sub 60% din media națională pe cap de locuitor), defavorizate sever din punct de vedere material (nu își pot permite să își plătească chiria sau facturile la timp, să meargă în concediu o dată pe an, să își cumpere o mașină de spălat sau pește, carne și alte alimente similare etc.) sau care locuiesc în gospodării cu o intensitate foarte redusă a muncii.

La nivel de state, copiii din Bulgaria (52%), România (49%), Letonia (44%), Ungaria (40%) aveau, în 2011, cele mai mari rate de expunere la sărăcie și excluziune din spațiul comunitar. La polul opus al clasamentului, adică statele în care copiii erau cel mai puțin expuși la sărăcie, regăsim Suedia, Danemarca, Finlanda (toate trei cu 16%) și Slovenia (17%).

Clic pe imagine pentru a mări

Un alt aspect relevat de raport este că 50% dintre copiii ai căror părinți au un nivel scăzut de educație sunt expuși la sărăcie. De cealaltă parte, copiii cu părinți cu studii superioare au o expunere mai mică la sărăcie în toate statele membre. Cea mai mare diferență dintre aceste două extreme este în România, unde 78% dintre copiii ai căror părinți au un nivel scăzut de educație sunt expuși sărăciei, spre deosebire de numai 2% în cazul celor cu părinți educați. Cele mai mici diferențe, însă, se găsesc în Danemarca și Finlanda, unde nu pare să conteze prea mult nivelul de educație al părinților pentru riscul de sărăcie la care sunt expuși copiii.

În fine, o altă concluzie a raportului Eurostat se referă la importanța factorului imigrațional din familie pentru expunerea copiilor la sărăcie și excluziune socială. Copiii din aproape fiecare țară membră UE cu cel puțin un părinte imigrant în acea țară riscă sărăcia mai mult decât ceilalți, diferența fiind de 14%.

Clic pe imagine pentru a mări

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Exclusiv. Călin Georgescu: România e o colonie cu cetățeni sclavi
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Marii producători de mașini, nevoiți să plece de pe cea mai mare piață auto din...